În lumea poveștilor lui Creangă- Carmen Dobre

ARGUMENT

”DEZVOLTAREA PERSONALITĂŢII COPIILOR PREŞCOLARI PRIN RECEPTAREA  POVEŞTILOR LUI ION CREANGĂ”

„Copilăria ca stare sufletească este o permanenţă a vieţii noastre; Ca să fie operă de artă, scrierile pentru copii şi tineret, trebuie să intereseze şi pe oamenii maturi şi instruiţi. Copilăria nu dispare niciodată din noi, ea constitue izvorul permanent din care decurg toate mendrele vieţii noastre.” (Călinescu, George, „Cronicile optimismului”, E.P.L., Bucureşti 1964, p. 274)

Prezenta lucrare s-a născut din dorinţa de a identifica cele mai adecvate metode pentru dezvoltarea personalităţii copiilor preşcolari prin receptarea poveştilor lui I. Creangă.

Pentru a dezvolta personalitatea copiilor preşcolarii trebuie alese opere accesibile vîrstei preşcolare prin care se realizează educatia morală, intelectuală şi estetică.

Cunoaşterea psihologică a copilului are un specific aparte, prezentând particularităti net diferite în comparatie cu celelate tipuri ale cuoaşterii stiintifice.

Factorul principal în dezvoltarea personalităţii copiilor preşcolarii este cadrul didactic, care poate dezvolta la copii încă de la vârstă preşcolară, dragostea pentru literatură.

Rolul educatoarei este de a sensibiliza mici ascultători prin intermediul fortei expresive a limbajului artistic. O educatoare creativă stăpâneşte arta de a pune întrebări, are o inteligenţă lingvistică specială, competenţe de comunicare, este empatică, prietenosă,  neobosit, disponibil să-i ajute şi să-i asculte pe copii.

Literatura pentru copii privită ca o varietate de genuri si specii literare, însumând operele literare ale poeţilor şi prozatorilor naţionali şi universali, dispune de un nesecat izvor de exemple pe care le putem oferii copiilor în întreaga activitate din gradiniţă cu pondere mai mare în activitatea de dezvoltarea limbajului si a comunicării orale, în dorinţa de a-i face mai buni, mai drepti, mai comunicativi.

Fiind presărata cu o gama variată de proverbe şi zicători, literatura pentru copii contribuie activ la formarea trasaturilor negative de vointa si caracter: încăpăţânarea, lenea, lacomia, ipocrizia, minciuna, necinstea.

Corespunzând setei nepotolite de cunoaştere a copilului aflat la vârsta “de ce-urilor”, literatura pentru copii este  uşor asimilată de catre aceştia.

Un rol deosebit în asimilarea basmelor, poveştilor, povestirilor îi revine educatoarei care, pe baza cunoaşterii  particularităţilor psihice ale preşcolarilor, a intereselor, a dorinţelor, a tendinţelor lui de manifestare, selectează, planifică, organizează activitaţi de: lecturi, poveşti, povestiri ale copiilor, memorizări, audiţii literare.

Dupa o analiză atentă a comportării copiilor în activitatea gradiniţei, ne dăm seama că deşi în aparenţă lecturile, poveştile, povestirile, fiind statice par monotone, acestea implică un grad mare de participare din partea copiilor. În atmosfera lor preşcolarul nu participă motric, ci intelectual şi afectiv.

Însoţind firul poveştilor care se deapană dintr-o lume, uneori total necunoscută, copilul nu face altceva decât un intens efort de a şi-o reprezenta şi în acelaşi timp, încearcă a o judeca cu modesta sa putere de discernământ, dupa fapte şi situaţii. El, copilul, este creatorul propriilor imagini, povestitorul fiind cel ce le sugerează verbal.

Efortul copilului de a-şi imagina şi înţelege nu poate fi conceput în afara unei gimnastici imense a memoriei, a gândirii, a voinţei si limbajului.

Copiii iubesc şi ascultă cu plăcere basmele pentru că răspund necesitătii lor de a şti, de a cunoaşte, de a întelege, cum se împlinesc năzuinţele spre mai bine, spre frumos. Ei participă afectiv-imaginativ la acţiune, se identifică cu personajul preferat.

Literatura pentru copii îşi găseşte un mare auditoriu în rândurile preşcolarilor, tocmai pentru ca aplelează la afectivitatea lor.

Vorbind despre rolul educativ al poveştilor şi basmelor lui I. Creangă observăm cum normele morale simple de “bine” si de “rau” sunt insuşite cu uşurinţă de copii prin exemplul oferit de basme şi poveşti.

Oricât de simple şi de uşoare ar parea aceste povestiri, ele nasc, fară indoială, pentru copii dorinţa de a fi asemănători cu cei buni care ajung fericiţi  şi în acelaşi timp se naşte în sufletul lor teama faţă de nenorocirile ce li s-ar putea întampla daca i-ar urma pe cei răi.

Este de necrezut cu câta sete privesc aceste inimi pure şi încă necoapte morala ascunsă a basmului, îi vezi trişti şi disperaţi atâta vreme cât eroul sau eroina povestirii sunt în impas şi îndură suferinţe, apoi strigă de bucurie când vine întorsura fericită şi personajele iubite sunt salvate.

Chiar şi în lumea basmului copilul nu face confuzie între lumile fictive si reale ale imaginarului. Pentru copil ficţiunea, visarea au valoare de trăire, dar o trăire aievea cu realitatea.

În călătoriile provocate de imaginarul din basme şi poveşti, copilul se simte fericit, participă afectiv si este alaturi de eroii pe care îi insoţeşte şi la bine şi la rău, imitându-i apoi in jocurile lor.

Lumea basmelor oferă copiilor o complexitate de personaje şi teme fată de care copilul îşi arată simpatia sau antipatia, de unde îşi recrutează modele etice, sau faţă de care îşi manifestă repulsia, dezacordul. Aici copilul se regaseşte într-o lume în care virtuţile sunt răsplătite, iar ticaloşiile pedepsite. El traieşte imaginar acte asemenea eroilor săi preferaţi şi simţindu-se viteaz, deşi se ştie mic şi fricos, încearca să devină mai curajos.

Valoarea instructiv-educativă a basmelor şi poveştilor este deosebită. Ele aduc o preţioasa contribuţie la dezvoltarea proceselor afective, la formarea trăsăturilor de voinţă si caracter - în general la formarea personalităţii copiilor. Să ne amintim aici de valoarea inestimabilă a creaţiilor pentru copii aparţinând lui I. Creangă.

Rezultă că receptarea fenomenului literar de către copiii de 3-6 ani, este nu numai posibilă, dar şi indicată privind traiectoria afectivă pe care se înscrie.

Reflecţiile mesajului etic al literaturii asupra componentului infantil sunt benefice influentând conştiinţa morală.

Nouă, educatoarelor, ne revine datoria morală de a-i apropia pe copii de carte, de a-i face să devină prietena lor, de la cea mai frageda varstă, fie acasă, la grădiniţă sau la bibliotecă locuri în care se reunesc copii, bibliotecari, educatoare, părinţi, în care se creează cu ajutorul cărţii situaţii de învăţare, căi alternative de cunoaştere.